Editorul: “Drept institutional al Uniunii Europene este un curs universitar conceput in scopul de a oferi studentilor si publicului neavizat in domeniu o incursiune in problematica Uniunii Europene, care se dovedeste a fi una neasteptat de incitanta, actuala si cu implicatii profunde in societatea nationala si in spatiul international.
Cartea este structurata in trei parti: Teoria generala, Institutiile Uniunii Europene, respectiv Piata interna si libertatile.
In partea intitulata Teoria generala autorii prezinta evolutia notiunii de idee europeana, aparitia comunitatilor si dezvoltarea acestora pana la Tratatul de la Lisabona, si analizeaza inclusiv teme sensibile, insa de maxima actualitate, cum ar fi criza datoriilor suverane, mecanismele instituite sau iesirea voluntara a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din Uniune, asa numitul „Brexit”.
A doua parte a lucrarii este dedicata institutiilor Uniunii Europene, fiind analizat mai intai cadrul general de organizare, apoi fiecare din cele sapte institutii prevazute in Tratatul privind Uniunea Europeana.
Partea a treia, dedicata pietei interne, abordeaza libera circulatie a marfurilor, libera circulatie a persoanelor, notiunea de lucrator european si limitele sale, dreptul la stabilire si prestarea de servicii, precum si libera circulatie a capitalurilor.
Intr-o lucrare de numai 360 de pagini, autorii reusesc o introducere suficient de convingatoare in materia institutiilor unionale, a dreptului material european si a celui procesual, precum si in domeniul afacerilor europene, folosind un limbaj usor de inteles si valorificand cele mai recente idei exprimate in doctrina europeana, precum si bogata jurisprudenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene; de aceea, cartea poate fi un instrument util si pentru cei care activeaza in domeniul afacerilor europene, cat si pentru toti practicienii a caror activitate se desfasoara pe teritoriul Uniunii Europene.”