Editorul: “Soluționarea alternativă a litigiilor, în general, și medierea, în special, fac parte din legislația, practica și politicile Uniunii Europene. După adoptarea unei legi în domeniul medierii, în anul 2006, în care apelarea la mediere a fost definită ca fiind voluntară, România a fost scena a numeroase experimente legislative bazate pe introducerea în legislație a unor elemente de obligativitate în sensul utilizării medierii și a unor sancțiuni corelative. Toate acestea au născut discuții referitoare la constituționalitatea respectivelor dispoziții, au dus la sesizări și decizii ale Curții Constituționale cu impact devastator asupra percepției publice a medierii. Lucrarea cuprinde o analiză complexă a cadrului reglementar al medierii, eventualele elemente de obligativitate și sancțiunile din România și din alte țări din perspectiva accesului liber la justiție. Plecând de la premisa că dreptul de acces la justiție este relativ, putând cunoaște limitări cu condiția să existe un scop legitim, iar mijloacele utilizate să fie proporționale cu scopul urmărit. Lucrarea încearcă să definească modul în care legislația din domeniul medierii poate să faciliteze sau să îngrădească accesul la justiție, propunând soluții concrete pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare a procedurii de mediere în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin politicile publice naționale și europene, fără a îngrădi dreptul de acces la justiție și în conformitate cu principiile și cele mai bune practici internaționale în domeniul medierii.”