
In honorem VALERIU STOICA. Drepturi, libertăți și puteri la începutul mileniului al III-lea
Editorul: ”Reprezentând o colecție de studii în onoarea Profesorului Valeriu Stoica, volumul a fost realizat în semn de modest omagiu, la împlinirea de către Domnia Sa a frumoasei vârste de 65 de ani. Tematica generală a volumului este evoluția conceptelor polivalente de Drepturi, libertăți și puteri la începutul mileniului al III-lea, acestea fiind temele centrale ale studiilor și contribuțiilor realizate de Profesorul Valeriu Stoica, fie ele de politică (sau de politici publice), de „drept public” (drepturile omului) sau de „drept privat”.
Sperăm ca și cititorul să găsească în această carte măcar o parte dintre ideile puse în circulație de Profesorul Valeriu Stoica și dezbătute de autorii care au participat cu studii în prezentul volum. Această ocazie a reprezentat un prilej de reflecție asupra unor teme importante din tematica generală a volumului, care, prin rezultatul produs, aduc o contribuție însemnată la dezvoltarea doctrinei juridice actuale.
Din punct de vedere tehnic, volumul este împărțit în două mari părți – Dreptul ca drept și Dreptul în context –, după cum este vorba de studii juridice sau extrajuridice, iar în ceea ce privește contribuțiile juridice nu a fost urmată diviziunea clasică drept public/drept privat, ci s-au avut în vedere dreptul între universalism și particularism („Dreptul și drepturile”), precum și clasificarea drepturilor în patrimoniale și extrapatrimoniale.”