Editorul: “Contenciosul administrativ are drept scop contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei, ordonarea activității autorităților publice și asigurarea ordinii de drept.
Despre Ediţia 4
Ediţia 4 a lucrării se distinge prin actualizarea şi completarea comentariului Legii nr. 554/2004. Sunt analizate ultimele modificări legislative aduse în domeniu prin decizii de neconstituţionalitate sau recursuri în interesul legii, dar şi modificările prevăzute în proiectul Codului administrativ. Aceste actualizări au fost inspirate, în primul rând, de jurisprudența recentă în materie, autorii urmărind ca explicațiile privind interpretarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ să-și găsească reflectarea în realitatea concretă și să servească unei mai bune soluționări a litigiilor reglementate de acest act normativ.
Din cuprins
- tutela administrativă
- excepţia de nelegalitate
- actele nesupuse controlului şi limitele controlului
- acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului
- actele administrativ-jurisdicţionale
- suspendarea executării actului
- introducerea în cauză a altor subiecte de drept
- termenul de prescripţie pentru despăgubiri
- recursul
- căile extraordinare de atac
- instanţa de executare
Puncte forte
- jurisprudență recentă relevantă inserată sub articolul de lege comentat
- coroborarea cu dispozițiile Noului Cod de procedură civilă
- index alfabetic ce conține principalele instituții de drept administrativ
- note utile (bibliografie incidentă, texte legale incidente, explicații suplimentare, corelații legislative).”