Editorul: “Jurisprudența de după 2010 a instanțelor este abundentă în domeniu, lipsind un reper teoretic fundamental. Lucrarea pune ordine într-un domeniu haotic al dreptului, unde stabilitatea contractului are o valoare mitologică în raport de instabilitatea legislativă și impredictibilitatea actului de justiție.
Materia este ordonată în funcție de evoluțiile legislative și jurisprudențiale recente, care au pus accentul pe informarea consumatorilor și protecția consimțământului lor contra practicilor incorecte ale comercianților. Sunt integrate soluțiile CJUE în domeniu, atât ca repere jurisprudențiale, cât și ca interpretări obligatorii sau hotărâri direct aplicabile în dreptul intern. În plus, materia de drept este încadrată în trendul teoriilor economice și psihologice recente care explică poziția consumatorilor în contractele comerciale ca furnizori de creștere economică prin creșterea consumului, dar și ca potențiali declanșatori ai crizelor de lichidități ale comercianților în care și-au pierdut încrederea sau ai erodării valorii unor branduri comerciale care nu își mai respectă faima și nu mai merită fidelitatea clienților.
Viziunea autorului
Manualul încearcă să pună ordine într-un domeniu haotic al dreptului, unde stabilitatea contractului are o valoare mitologică în raport de instabilitatea legislativă și impredictibilitatea actului de justiție. Este un domeniu al dreptului perceput cu ostilitate de comercianți și avocații acestora, precum și de unele autorități ale Statului român, dar care, de fapt, este un set de reguli auto-protective și de măsuri sanitare pe care comercianții, mari sau mici, le pot pune în practică pentru a-și asigura propria supraviețuire (în interesul stakeholder-ilor lor) și credibilitatea comerțului, ca distribuitor și creator de bogății circulante, și ca mijloc de evitare a anomiei și anarhiei consecutive epuizării resurselor și crizelor de supra-producție.
Din cuprins
- obligația de informare, avertizare și consiliere a consumatorilor
- practicile incorecte ale comercianților
- răspunderea pentru produse
- clauzele abuzive în contractele comerciale
- procesele colective, medierea și mijloacele de disuasiune în domeniul protecției consumatorilor
Puncte forte
- ordonează materia în funcție de evoluțiile legislative și jurisprudențiale recente
- integrează legislația protecției consumatorilor în conceptul holistic de contract comercial
- reprezintă un ghid de evitare a ambiguităților și a confuziei generate de legislația schimbătoare și practica judiciară neunitară
- cuprinde sinteze în care sunt evidențiate elementele esenţiale analizate.”
Pentru a cumpăra această carte, click aici.