Editorul: “Fenomenul spălării banilor, din punct de vedere juridic, este foarte puțin cercetat în știința penală românească. Lucrarea este axată mai mult pe aspecte practice, de investigare a infracțiunii de spălare a banilor din punct de vedere al procurorului, iar în baza acesteia pot fi create noi posibilități pentru aplicarea și folosirea reală a datelor științifice, în scopul eficientizării metodelor folosite de autorități. Se urmărește evoluția legislației naționale raportată la evoluția legislației internaționale și europene și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, punându-se accent pe interpretarea legislației în practica judiciară referitoare la sancționarea autonomă a infracțiunii de spălare a banilor și la confiscarea extinsă ca mijloc de aplicare a principiului potrivit căruia criminalitatea nu aduce venituri.
Despre Ediţia 3
Această ediţie aduce numeroase elemente noi, unele de mare complexitate. Sunt prezentate soluțiile jurisprudențiale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor probleme de drept sau recursuri în interesul legii) sau de Curtea Constituțională, precum și jurisprudența recentă a instanțelor naționale. De asemenea, lucrarea analizează detaliat aspecte de noutate în cadrul reglementărilor europene (Directiva 2017/1371), dar și implicațiile apariției monedei Bitcoin, precum şi modificările aduse de Legea nr. 125/2017.
Din cuprins
- evoluția legislației României în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor
- domeniul de aplicare al infracțiunii de spălare a banilor
- achiziționarea de obiecte de lux și/sau de bunuri imobiliare
- investigarea financiară a faptelor de spălare de bani de către unitățile financiare de informații
- sechestrarea și confiscarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni
- efectul spălării banilor asupra sectorului real (sectorului de producție a bunurilor și serviciilor)
Puncte forte
- pronunțat caracter practic
- abordare interdisciplinară
- se urmărește evoluția legislației naționale raportată la evoluția legislației internaționale și europene și la practica CEDO
- ample referințe bibliografice
- index alfabetic.”