Drept constituțional și instituții politice. Vol. II. Ed. 15 | Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu

Editorul: ”Manualul de drept constituțional și instituții politice al profesorilor Ioan Muraru și Simina Tănăsescu constituie unul din reperele clasice ale literaturii de specialitate din România. Prin conținutul său și maniera de abordare, manualul se adresează tuturor celor interesați de încadrarea juridică a fenomenului politic din țara noastră, în primul rând studenților din învățământul juridic, dar și practicienilor dreptului, jurnaliștilor din presa scrisă și vorbită și, nu în ultimul rând, politicienilor.

Despre ediţia 15

Ediția de față, revăzută și adusă la zi, prezintă într-o manieră accesibilă și riguroasă concepte precum puterea de stat, teoria separației puterilor în stat, partidelor politice, sistemul electoral, parlamentul și surprinde principalele coordonate ale dezbaterilor contemporane de idei în jurul acestor noțiuni.

Din cuprins

  • puterea de stat
  • teoria separației puterilor în stat
  • partidelor politice
  • sistemul electoral
  • parlamentul
  • guvernul
  • autoritatea judecătorească

Puncte forte

  • toate instituţiile juridice ale dreptului constituţional sunt examinate şi analizate în contextul jurisprudenţei jurisdicţiilor constituţionale române şi ale altor state
  • abordare interdisciplinară cu referiri la ştiinţele de ramură
  • noţiunile explicate sunt uşor de asimilat, iar prezentarea temelor este făcută într-un stil clar şi logic
  • ample referinţe bibliografice la finalul fiecărui capitol.”

Pentru a cumpăra această carte, click aici.