Autorii: “Prezenta lucrare cuprinde majoritatea hotărârilor de condamnare pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României, în perioada 1999-2013 și are scopul de a contribui la cunoaşterea principiilor şi criteriilor pe care atât autorităţile române (în plan legislativ, executiv şi judiciar), cât şi orice persoană care se manifestă în spaţiul public trebuie să le aibă în vedere în situaţiile în care se pune problema limitelor în care poate fi exercitată libertatea de exprimare.
Condamnările repetate ale statului român pe temeiul art. 10 şi art. 8 din Convenţie relevă dificultatea instanţelor naţionale de a găsi un just echilibru între necesitatea asigurării libertăţii de exprimare şi protejarea reputaţiei altor persoane, măsurile dispuse de instanţele naţionale fiind fie lipsite de o argumentare pertinentă şi suficientă, fie neconforme cu exigenţa de proporţionalitate impusă de Convenţie, ceea ce a determinat Curtea a le considera ca „nefiind necesare într-o societate democratică”.
Analiza hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană privind libertatea de exprimare, prevăzută de art. 10 din Convenţie, ne relevă o imagine obiectivă, pe de o parte, a modului în care în societatea românească, în perioada ulterioară ratificării Convenţiei, a fost înţeles şi exercitat dreptul la libertatea de exprimare de către titularii acestuia, iar, pe de altă parte, maniera în care autorităţile statului au gestionat cadrul şi limitele de manifestare a acestei libertăţi.
O atenţie sporită trebuie acordată libertăţii presei care, dincolo de rolul său esenţial în funcţionarea oricărei democraţii, în contextul specific al societăţii româneşti dobândeşte valenţe sporite pentru dezbaterile publice asupra unor chestiuni majore legate de acţiunile politicienilor şi activitatea funcţionarilor publici.
Rămâne delicată maniera în care instanţele naţionale reuşesc să găsească un echilibru între, pe de o parte, garantarea libertăţii de exprimare a jurnaliştilor şi, pe de altă parte, apărarea dreptului la imagine şi bună reputaţie al persoanelor. Reglementările noului Cod civil privind respectul vieţii private şi al demnităţii umane (art. 70-77) şi mijloacele specifice de apărare a drepturilor nepatrimoniale (art. 252-257) completează arsenalul de protecţie a libertăţii de exprimare şi a vieţii private, adăugându-se astfel dispoziţiilor Constituţiei, ale Convenţiei şi jurisprudenţei Curţii Europene.
Sperăm ca acest volum tematic să constituie un ghid valoros atât pentru jurnaliști sau politicieni, aflați de cele mai multe ori în vâltoarea evenimentelor, pentru magistrați sau avocați, chemați întotdeauna să contribuie la soluționarea judiciară a diferendelor, dar și pentru orice persoană dornică să exploreze granița fină dintre libertatea de exprimare și dreptul la viață privată.“
