Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Ed. 2 | Emod Veress

13534_7151_prd.jpgEditorul: ”Cursul îşi propune o abordare inedită pentru mediul universitar românesc, şi anume faptul că problematica în discuţie este analizată din toate unghiurile posibile, cu ample referinţe practice, punându-se accent pe soluţii pertinente şi argumentate, dar şi pe speţele relevante din practica judiciară naţională şi internaţională. Modul de sistematizare şi aspectele de interdisciplinaritate permit o documentare completă asupra interpretării şi înţelegerii materiei.

Viziunea autorului
Având în vedere gradul foarte mare de abstractizare al dreptului civil al obligaţiilor, am dorit de asemenea integrarea practicii la o intensitate mai ridicată decât în cazul cursurilor sau manualelor precedente, facilitând înţelegerea teoretică a instituţiilor dreptului civil şi prin analiza multor probleme de ordin practic. Elementele de noutate ale prezentei cărţi decurg din intenţia mea de a realiza un curs sintetic şi sistematizat, după modelul manualelor de acest tip din occident. Totodată am urmărit regândirea acestei materii în conformitate cu sistemul monist al dreptului privat, intenţionând să cercetez atât obligaţiile de drept comun, cât şi obligaţiile profesionale şi de consum.

Ediţia 2
Ediţia a 2-a aduce numeroase elemente noi, fără a pierde din simplitatea şi conciziunea stilului, conţinând ultimele modificări legislative. Au fost inserate speţe noi, dar şi referinţe la jurisprudenţa recent relevantă, care completează structura unei astfel de lucrări.

Din cuprins
– materia obligaţiilor, abordată sintetic, structurată în 3 părţi şi 28 de capitole
– obligaţiile: noţiune, structură, clasificare
– contractul: izvor de obligaţii, formarea (încheierea) contractelor, clauzele contractuale externe, standard şi neuzuale, interpretarea contractelor
– efectele contractelor: între părţi, faţă de terţe persoane,
– actul juridic civil, faptul juridic licit, faptul juridic ilicit
– răspunderea civilă: pentru fapta proprie, pentru fapta altuia, pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri sau de ruina edificiului
– repararea prejudiciului cauzat prin fapte juridice ilicite
– efectele obligaţiilor: executarea în natură, executarea indirectă, instituţia dobânzii
– efectul indirect al obligaţiilor: transmisibilitatea, transformabilitatea obligaţiilor prin intermediul novaţiei
obligaţiilor afectate de modalităţi şi ale obligaţiilor plural
– stingerea obligaţiilor
– drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului
– garantarea obligaţiilor: garanţiile personale, privilegiile şi ipoteca, ipoteca mobiliară, gajul şi dreptul de retenţie
– tabele sintetice privind asemănările şi deosebirile dintre instituţii
– exemple didactice privind aplicarea noţiunilor teoretice
– citări punctuale din legislaţia străină, pentru o privire comparativă

Puncte forte
– interpretare contextuală a normelor juridice referitoare la obligaţii prin exemple practice
– analiză detaliată a principalelor instituţii care guvernează domeniul obligaţiilor
– aspecte inedite din practica judiciară
– bogate referiri la legislaţia europeană şi internaţională
– analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enunţate în noul Cod civil
– prezentare interdisciplinară a materiei, în special cu referire la normele de procedură civilă
– atenţionări cu privire la confuziile frecvente între diverse noţiuni din materia obligaţiilor.”