Editorul: ”Volumul ”Reflectarea jurisprudentei CJUE in hotararile judecatoresti interne pronuntate in materia dreptului social. Culegere de jurisprudenta”, ingrijit de doi judecatori din cadrul sectiilor de specialitate ale Curtii de Apel Bucuresti, respectiv Curtii de Apel Ploiesti, este destinat practicienilor dreptului, deopotriva magistrati si avocati in domeniul litigiilor de munca si asigurari sociale, confruntati de aproximativ opt ani cu aplicarea jurisprudentei CJUE in cauzele aflate pe rolul instantelor nationale, a caror diversitate a cunoscut o amplificare previzibila.
Publicarea sa a fost sprijinita de Asociatia Romana de Drept si Afaceri Europene (ARDAE), organizatie non-guvernamentala alcatuita din teoreticieni si practicieni in domeniul dreptului Uniunii Europene, constituita in scopul promovarii dreptului si a politicilor europene. De asemenea, trebuie evidentiat efortul depus pentru obtinerea informatiilor, solicitarea pe calea petitiilor a hotararilor judecatoresti de la instantele din Romania, realizat de Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, care a colaborat in realizarea acestui proiect.
Volumul cuprinde sapte capitole, prezentand pentru inceput trimiterile preliminare la Curtea de Justitie a Uniunii Europene formulate in litigii in materie sociala de instantele romanesti (o experienta poate mai putin fericita) – cauzele conexate C‑401/13 si C‑432/13, Vasiliki Balazs (C‑401/13) si Attila Balazs (C‑432/13), cauza C-262/14, SCMD, cauza C‑462/11,Cozman, cauza C‑430/12, Luca, cauza C‑310/10, Agafitei si altii si cauza C‑496/14, Vararu, in parte deja solutionate.
Astfel, prin ordonanta din 14 decembrie 2011, Curtea s-a declarat vadit necompetenta sa raspunda la intrebarea adresata de Tribunalul Dambovita in cauza Cozman, C-462/11, intrucat hotararea de trimitere nu cuprindea niciun element concret in temeiul caruia sa se poata considera ca Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar urmarea sa puna in aplicare dreptul Uniunii Europene.
Remarcam si hotararea CJUE din 7 iulie 2011, prin care cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata de Curtea de Apel Bacau in cauza C‑310/10, Agafitei si altii, a fost declarata inadmisibila. Intr-o pretinsa situatie de discriminare in materie de remunerare a judecatorilor in raport cu procurorii din cadrul DNA si DIICOT, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca nu erau aplicabile directivele Uniunii in materia discriminarii: „[…] decizia de trimitere nu contine nicio indicatie suficient de precisa din care s-ar putea deduce ca, prin faptul ca legiuitorul intern a supus aceluiasi regim de reparare a prejudiciului incalcarile normelor de nediscriminare prevazute de Directivele 2000/43 si 2000/78 si incalcarile normelor de nediscriminare rezultate numai din legislatia nationala, acesta ar fi inteles sa faca trimitere, in privinta acestor din urma incalcari, la continutul unor dispozitii ale dreptului Uniunii sau sa se conformeze solutiilor retinute de acestea. […]. Pe de o parte, un regim de sanctiuni precum cel pe care statele membre sunt chemate sa il puna in aplicare in temeiul art. 15 din Directiva 2000/43 si al art. 17 din Directiva 2000/78 constituie accesoriul normelor materiale de nediscriminare pe care le prevad directivele mentionate si a caror efectivitate trebuie sa o asigure. Or, […] directivele respective nu contin nicio norma de nediscriminare care, precum cea la care se refera litigiul principal, sa se intemeieze pe categoria profesionala. Pe de alta parte, art. 15 din Directiva 2000/43 si art. 17 din Directiva 2000/78 se limiteaza la a impune statelor membre obligatia de a institui un regim de sanctiuni aplicabile in cazul incalcarii dispozitiilor nationale adoptate in aplicarea directivelor mentionate, aratand in aceasta privinta ca respectivele sanctiuni trebuie sa fie efective, proportionale si disuasive si ca pot consta in despagubiri. Rezulta ca, atunci cand urmeaza sa fie aplicate in privinta unor situatii care nu intra in domeniul de aplicare a respectivelor dispozitii ale dreptului Uniunii, diversele masuri concrete pe care le presupune punerea in aplicare a acestor din urma dispozitii pot fi percepute cu dificultate ca facand trimitere la notiuni continute in aceleasi dispozitii sau ca fiind conforme solutiilor retinute in acestea, carora ar trebui sa li se asigure o interpretare uniforma, indiferent care ar fi imprejurarile in care acestea urmeaza sa fie aplicate”. Cum aratam cu o alta ocazie, la o prima citire, cele doua intrebari adresate de instanta de trimitere pot parea de neinteles, ele punand in discutie inclusiv aspecte jurisprudentiale transate de Curtea de la Luxemburg de peste 30 de ani, remarcandu-se inclusiv inadecvarea interpretarii pe care instanta nationala ar propune-o cu o alta autoritate nationala – Curtea Constitutionala.
In cauza Luca, C‑310/10, prin ordonanta din 11 iulie 2013, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a considerat ca raspunsurile la intrebarile adresate de instanta de trimitere puteau fi in mod clar deduse din jurisprudenta Curtii, in special din hotararea din 5 octombrie 2010, Elchinov (C‑173/09, Rep., p. I‑8889), trimitere preliminara realizata de Administrativen sad Sofia‑grad, Bulgaria, ceea ce indica poate si o superficiala documentare a instantei romanesti de trimitere.
In acest context, mult mai relevante par a fi solutiile de respingere a unor cereri de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu trimiteri preliminare, pe care instantele romanesti le-au pronuntat, intrucat responsabilitatea judecatorului national trebuie sa aiba in vedere inclusiv dimensiunile declansarii procedurii pentru pronuntarea unei decizii preliminare, ceea ce presupune ca judecatorul national trebuie sa cunoasca foarte temeinic si dreptul material al Uniunii Europene. Culegerea mentioneaza solutii de respingere a cererii de sesizare a CJUE prin teoria actului clar si a actului clarificat, de respingere a cererii intemeiata pe lipsa utilitatii unui raspuns al Curtii de Justitie, de respingere a cererii de sesizare din cauza lipsei punerii in aplicare a dreptului Uniunii Europene, respectiv de respingere a cererii de sesizare a CJUE in procedura ordonantei presedintiale.
Capitolul III al culegerii prezinta hotararile judecatoresti relevante pronuntate in materia concedierilor colective, insistand atat asupra situatiei insolventei angajatorului (Directiva 98/59/CE privind armonizarea legislatiilor statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la concedierile colective), cat si asupra transferului de intreprindere (Directiva 2001/23/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la mentinerea drepturilor lucratorilor in cazul transferului de intreprinderi, unitati sau parti de intreprinderi sau unitati) si informarii si consultarii lucratorilor (Directiva 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare si consultare a lucratorilor din Comunitatea Europeana).
Egalitatea de tratament pare a fi domeniul dreptului social in care instantele nationale au excelat in ce priveste utilizarea dreptului Uniunii Europene, ca argument de autoritate, de circumstanta, ca simpla trimitere ori in context mai mult impropriu, capitolul IV insistand asupra Directivei nr. 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata, incheiat intre CES, UCIPE si CEIP, Directivei 2002/73/CE de modificare a Directivei 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la incadrarea in munca, la formarea si la promovarea profesionala, precum si conditiile de munca si Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca.
Nu a fost omisa nici securitatea sociala a lucratorilor migranti si prestatiile pentru limita de varsta – coordonarea regimurilor de securitate sociala (Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate sociala in raport cu lucratorii salariati, cu lucratorii care desfasoara activitati independente si cu membrii familiilor acestora care se deplaseaza in cadrul Comunitatii; Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a modalitatilor de aplicare a Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate sociala in raport cu lucratorii salariati, cu lucratorii care desfasoara activitati independente si cu membrii familiilor acestora care se deplaseaza in cadrul Comunitatii) – , dar si securitatea sociala a lucratorilor – egalitate de tratament (Directiva nr. 79/7/CEE privind aplicarea treptata a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in domeniul securitatii sociale; Directiva nr. 86/378/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de securitate sociala; Directiva nr. 96/97/CE de modificare a Directivei 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in cadrul regimurilor profesionale de securitate sociala).
Ultimul capitol (Miscellanea) reprezinta un bonus, surprinzand aspecte diverse din practica instantelor nationale, de la soluia data unei actiuni civile prin care se pretinde impotriva Statului Roman un “drept la aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene” la piata fondurilor de pensii private obligatorii si intelegerile intre societatile comerciale – administratori ai fondurilor de pensii private – pentru repartizarea participantilor cu aderare dubla, respectiv dreptul persoanelor asigurate de a beneficia de tratament medical in spatiul Uniunii Europene si conditiile de eliberare a formularului E 112.
Speram ca acest demers, care se alatura celor deja realizate in cadrul Bibliotecii de drept european, deschisa de Editura Universitara, sa fie unul binevenit si de ajutor inclusiv cetatenilor obisnuiti, ale caror drepturi sociale trebuie cunoscute si respectate.”
