Editorul: ”Cursul „Contractele civile” abordeaza cu claritate institutiile fundamentale ale contractelor civile si constituie o interpretare a prevederilor noului Cod civil, prin raportarea acestora la actuala legislatie, dar si prin trimiteri la literatura de specialitate, la opinii generate de noul cod. Demersul autorului a fost fundamentat pe analiza noilor prevederi, prezentarea individuala a reglementarilor fiecarui contract civil, precum si pe introducerea unor modele de contracte civile in ultimul capitol. Pentru a veni in intampinarea cititorilor, cursul este prevazut cu un sistem de teste grila, in conformitate cu noul Cod civil.
Prin aceasta maniera de prezentare, cartea permite cititorului aprofundarea contractelor civile, dobandind astfel un preview al institutiilor dreptului civil, in lumina noului Cod civil. Lucrarea „Contractele civile” vine atat in sprijinul practicienilor dreptului, cat si al celor care se pregatesc pentru examenele de an sau de licenta ori al celor care vor sustine admiterea sau definitivatul in profesii juridice.”