Editorul: ”O însuşire generală şi unanim recunoscută a procedurii penale este aceea de a avea un pronunţat caracter tehnic. Termenele contribuie, prin rolul lor coordonator, la sistematizarea procedurii judiciare, conferindu-i stricteţe şi disciplină.
Lucrarea poate fi considerată un tip de cercetare aplicată, fiind un instrument practic, menit a ajuta la o mai uşoară identificare a termenelor, astfel cum sunt prevăzute în noile Coduri.
Este structurată în trei părţi:
Prima parte, fiind compusă din patru Capitole, constituie o prezentare a teoriei termenelor, aşa cum este ea conturată în doctrina contemporană.
A doua parte evidenţiază termenele, în ordinea în care ele sunt prevăzute în Codul de procedură penală. Fiecare termen este analizat în raport de cele patru elemente ale sale: reglementare, durată, momentul de la care începe să curgă, trăsături.
A treia parte enumeră termenele, în raport cu modul în care le este stabilită durata. La rândul ei, această parte este grupată în trei Capitole, corespunzătoare celor trei specii în care se împart termenele, în funcţie de modul de stabilire a duratei lor.
Din cuprins
– clasificarea termenelor
– modul de calcul
– consecinţele nerespectării termenelor procedurale, consecinţa atingerii momentului final al termenelor substanţiale
– termenele reglementate în cazul acţiunii penale şi acţiunii civile în procesul penal
– măsuri procesuale şi alte măsuri preventive
– termene privind citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere
– termenele în cazul procedurilor speciale
– termenele prevăzute pentru executarea hotărârilor penale
– termenele în care se pun în executare dispoziţiile civile din hotărâre
– camera preliminară şi termenele reglementate în această procedură
– sesizarea ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi termenele în care aceasta se poate efectua
– analiza termenelor în raport de modul de stabilire a duratei lor
Puncte forte
– identificarea completă a termenelor din partea generală şi partea specială a Codului de procedură penală
– prezentarea regulilor de calcul, potrivit noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală
– analiza termenelor în ordinea prevederii lor în Codul de procedură penală
– 417 termene prevăzute în Codul de procedură penală
– instrument de lucru pentru organele judiciare sau avocaţii care activează în domeniul penal
– limbaj clar, logic şi concis
– analiza, pentru fiecare termen, a momentul de la care începe să curgă, durata, momentul la care se împlineşte şi trăsăturile
– identificarea celor mai importante coordonate ale unui termen, mai uşor decât printr-o simplă utilizare a Codului”