Editorul: ”Teoria generală a obligaţiilor reprezintă, fără îndoială, unul din cele mai fascinante şi mai importante momente ale gândirii juridice. Cercetarea întreprinsă de autori în acest domeniu are rolul de a restructura şi completa evoluţiile doctrinare, cu o nouă „Teorie generală a obligaţiilor”, şi de a releva impactul acestora asupra dreptului contemporan. Studiul obligaţiilor prezintă o deosebită însemnătate dat fiind gradul lor înalt de tehnicitate şi caracterul profund ştiinţific.
Despre ediţia a 2-a
Această ediţie este regândită din perspectiva noilor coduri, făcând trimitere la părţile relevante din vechile
coduri, dar şi la elementele de continuitate. Datorită faptului că noul Cod civil conţine, în numeroase texte legale, o transpunere a concepţiei doctrinei şi practicii judiciare născute sub imperiul Codului civil din 1864, lucrarea tratează atât opiniile exprimate în literatura de specialitate, cât şi poziţia practicii judiciare care rămân de actualitate.
Din cuprins
– prezentare detaliată a conceptului de „obligaţie civilă”
– actul juridic civil ca izvor de obligaţii, cu referiri amănunţite la noţiunea de „contract”
– comparaţie între răspunderea civilă contractuală şi cea delictuală
– răspunderea civilă delictuală reglementată de legi speciale
– diferenţe şi asemănări între obligaţiile solidare şi cele indivizibile
– consideraţii generale asupra evaluării despăgubirilor
– convenţii cu privire la modificarea răspunderii
– reguli de drept internaţional privat aplicabile subrogaţiei în drepturile creditorului
– novaţia în raport cu alte instituţii de drept civil
– garanţii personale prevăzute în legi speciale
Puncte forte
– instrument util pentru toţi cei interesaţi de o cunoaştere aprofundată a materiei obligaţiilor civile
– abordare clară şi accesibilă, urmând o structură care ajută la o mai bună înțelegere a Codului civil
– tratarea, aproape exhaustivă, a elementelor necesare şi esențiale pentru înțelegerea materiei obligaţiilor din perspectiva noului Cod civil
– corelarea vechii reglementări cu cea nouă
– valorificarea doctrinei şi jurisprudenţei anterioare
– numeroase trimiteri la lucrări de specialitate autohtone şi străine”
