Drept penal. Partea specială. Conform Noului Cod penal. Ed. 2 | Alexandru Boroi

12948_6666_prd.jpgEditorul: ”Cursul cuprinde o tratare ştiinţifică şi aprofundată a Părţii Speciale a dreptului penal din perspectiva noului Cod penal. Demersul vizează analiza infracţiunilor prin prisma aspectelor de teorie şi practică judiciară, dar şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale.
Prima ediţie a lucrării a fost publicată în 2011, fiind printre primele lucrări care au abordat integral prevederile noului Cod, bucurându-se de o bună receptivitate printre cititori.

Despre ediţia 2

Faţă de ediţia anterioară a lucrării se impunea cu necesitate abordarea modificărilor şi completărilor aduse de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Elaborarea acestei legi a fost impusă în vederea pregătirii intrării în vigoare a noului Cod penal din punct de vedere legislativ. Punerea în aplicare efectivă şi eficientă a noului Cod penal trebuia abordată într-o manieră mai largă, în contextul punerii în aplicare şi a noului Cod de procedură penală şi a Legii privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Au fost astfel aduse modificări privind aplicarea în timp a legii penale şi adaptarea legislaţiei penale speciale la prevederile noului Cod.

Din cuprins

  • noţiunea, sistemul şi metodologia studierii părţii speciale a dreptului penal
  • încadrarea juridică în dreptul penal
  • analiza tuturor infracţiunilor prevăzute de noul Codul penal
  • jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale
  • tratarea infracţiunilor urmează schema clasică de analiză insistând pe:
    – structura incriminării (varianta tip şi variantele agravate, atenuate sau asimilate)
    – condiţiile preexistente (obiectul şi subiecţii infracţiunii)
    – conţinutul constitutiv (latura obiectivă şi latura subiectivă)
    – formele infracţiunii şi pedepsirea
  • secţiuni dedicate recursurilor în interesul legii pentru fiecare grupă de infracţiuni
  • bibliografie selectivă pentru fiecare Titlu separat

Puncte forte

  • sunt abordate toate modificările şi completările aduse de Legea nr. 187/2012
  • la zi cu toată legislaţia folosită
  • tratare ştiinţifică şi aprofundată a Părţii Speciale a dreptului penal din perspectiva noului Cod penal
  • analiza infracţiunilor prin prisma aspectelor de teorie şi practică judiciară
  • limbaj clar, logic şi concis”