Editorul: ”Schimbările structurale ale spaţiului public din democraţiile europene se oglindesc cu exactitate în tendinţele transformatoare ale dreptului constituţional postmodern. Pe acest fundal, în societatea occidentală se poate observa emergenţa unor noi centri de putere independenţi şi desprinşi de concepţiile clasice ale suveranităţii populare, legitimării majoritare ori a demarcaţiei stricte dintre drept şi politică. Un astfel de pol, edificat în breşele autorităţii statale clasice, se relevă într-una dintre cele mai dezbătute – şi combătute – instituţii ale teoriei juridice contemporane: controlul de constituţionalitate.
De aceea, în condiţiile în care graniţele naţionale nu mai sunt limite reale pentru constituţionalismul militant ce pare a fi „infestat” întregul spaţiu european, un real „guvernământ al judecătorilor” se poate întrezări discret în instrumentele ce fuseseră concepute pentru salvgardarea statului de drept. Date fiind circumstanţele instituţionale pentru un monopol al deciziei constituţionale, în teoria juridică actuală apare ca necesară înţelegerea logicii interne ce a generat prezenţa acestor influente mecanisme de adjudecare.
Astfel, deşi sub auspiciile unei inerţii pozitiviste demersul apărea facil, doctrinarii refuzând din principiu să chestioneze fundamentele ori legitimitatea intrinsecă a ideii de control al legislaţiei, discursurile interdisciplinare contemporane au relevat că problema e mult mai complexă, iar obligativitatea existenţei jurisdicţiilor deloc evidentă din punct de vedere al unei normativităţi pure.
De aceea, luând în considerare faptul că dimensiunea conceptuală a sistemelor de control a străbătut un lung şi complicat itinerar filosofico-politic până să ajungă la o cristalizare instituţională, cercetarea chestiunii trebuie să îmbrace forma unei reale „arheologii juridice”, dublată de o evidenţiere practică a paradigmelor prezente în spaţiul occidental.
Aşadar, în primul capitol al volumului este analizată geneza ideatică a jurisdicţiei de control al legislaţiei odată cu apariţia constituţionalismului modern şi a teoriilor sale aferente asupra suveranităţii, detaliindu-se principiile şi argumentele legitimatoare ce au stat la baza consacrării instituţional-juridice a sistemelor de control constituţional. În următorul capitol, fundamentele sistemului kelsenian sunt evidențiate, relevându-se aplicaţiile concrete, dar şi sub-sistemele ce au deviat de la premisele sale iniţiale. Mai apoi, sunt prezentate modelele alternative de control al legislaţiei din spaţiul Uniunii Europene – fie ele conturate după sistemul american, fie mixte ori atipice –, terminând cu o imagine detaliată a instanţei constituţionale din România.”
