Autorul: ”Codul anterior de procedură civilă, ca de altfel şi Codul civil, au supravieţuit unor epoci extrem de diferite şi adeseori neprielnice pentru procesul de eficientizare şi democratizare a justiţiei. În ultimele două decenii legislaţia procesuală a fost supusă însă unor modificări esenţiale, determinate de necesitatea adaptării ei la noile realităţi social-economice din ţara noastră. 

După mai bine de două decenii de la reinstaurarea democraţiei în România forul legislativ a reuşit să adopte un nou Cod de Procedura Civila, eveniment care ar trebui să reprezinte un moment de referinţă în evoluţia dreptului nostru. Sistemele juridice contemporane sunt de o mobilitate extraordinară, astfel că, în mod natural, nici legislaţia procesuală nu poate fi considerată una imuabilă, ea fiind întodeauna perfectibilă, ca orice operă umană. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm efectele deosebit de negative pe care le poate determina, adeseori, escaladarea procesului de legiferare, modificările normative intempestive, formale şi inconsecvente, care, din păcate, au culminat cu modificarea repetată a unui cod care nici nu a intrat în vigoare. Nădăjduim însă că noua noastră procedura civilă îşi va păstra tradiţionala caracteristică de a reprezenta cea mai stabilă ramură a sistemului juridic. Un atare deziderat depinde, în mare măsură, de modul de receptare de către practicieni a noilor reglementări în materie. Doctrina ar trebui să se alăture şi ea unor asemenea eforturi şi să contribuie la interpretarea noilor dispoziţii legislative, cu pasiunea şi rigoarea ce trebuie să-i fie caracteristică.”