Editorul: ”În societatea românească actuală, legea dobândeşte noi valenţe şi ridică probleme particulare. Aceasta se face responsabilă de labirintul juridic de unde cu greu reuşeşte să iasă simplul justiţiabil şi pune în dificultate din ce în ce mai mult chiar şi pe specialistul în drept. Proliferarea normelor juridice, instabilitatea lor, degradarea condiţiilor de elaborare a legii şi implicit a calităţii conţinutului normativ, incertitudinea condiţiilor de aplicare creează o insecuritate juridică greu de suportat pentru persoana confruntată cu aplicarea dreptului. Mai mult, la nivelul ordinii juridice interne legea pare să-şi piardă locul central, fiind din ce în ce mai puţin accesibilă indivizilor şi tot mai greu de aplicat de către practicienii dreptului. În acest context, se impunea elaborarea unui studiu care să supună dezbaterii aceste realităţi şi totodată să propună soluţii pentru depăşirea impasului în care legea se găseşte în prezent.

Interesul pentru abordarea acestei temei s-a născut din dorinţa acoperirii unei lacune semnalate în discursurile ştiinţifice referitoare la lege care se limitează adesea doar la definirea legii, enumerarea formelor şi a caracterelor acesteia în contextul general al analizării surselor formale ale dreptului sau se preocupă doar de aplicarea legii în timp şi spaţiu ori de interpretarea ei. Prin reflecţia propusă asupra rolului şi funcţionalităţii legii contemporane şi prin propunerile de soluţii pentru depăşirea crizei în care legea se găseşte de ceva vreme, prezentul studiu se înfăţişează ca o lucrare singulară în peisajul juridic actual.

În societatea de azi, caracterizată de o accelerare a ritmului evoluţiei sociale, de schimbări economice şi politice de multe ori radicale, de presiuni ale dreptului unional şi internaţional, legea tinde să-şi schimbe finalitatea. Actul legislativ nu mai apare ca fiind necesar pentru a ordona realitatea şi a asigura protecţia individului şi a drepturilor acestuia, ci a devenit o soluţie printre atâtea altele, un element din programul impus de partidul sau partidele ce deţin puterea. Mai mult, creşterea exponenţială a legilor generează o devalorizare a legii care îşi pierde impactul psihologic asupra subiecţilor, transformându-se într-un fapt curent, un fapt divers. Legiferarea pare a nu se mai fundamenta pe cele două condiţii considerate a fi esenţiale pentru elaborarea unei reguli de drept: cunoaşterea realităţii şi aplicarea adecvată a tehnicii legislative astfel încât să existe o concordanţă între realitatea socială şi realitatea reflectată prin norma juridică. Actul de legiferare generează o constrângere a realităţii, iar nu o normare a acesteia. Drept consecinţă, realitatea este nevoită să permită şi să fie capabilă să absoarbă cât mai multe reguli. Norma nu mai este edictată pentru a reglementa o anume realitate, ci de cele mai multe ori se creează o realitate paralelă. Actul legislativ conceput într-o asemenea manieră devine incapabil să asigure protecţia individului, drepturile şi libertăţile acestuia.

Pornind de la aceste constatări, prezentul studiu îndeamnă la o reflecţie asupra rolului şi funcţionalităţii legii contemporane, ridicând o serie de întrebări cărora încearcă să le găsească şi posibile răspunsuri: Care sunt cauzele şi simptomele acestei crize a legii şi legiferării? Poate fi alăturată unei crize parlamentare ori unei crize a statului de drept sau chiar unui declin al democraţiei în România? Este vorba aici de eficacitatea legilor care se află în declin sau de faptul că legea îşi pierde din autoritate în faţa altor norme concurente şi de un context politic care îi este ostil? Este criza legii destinată să se prelungească la nesfârşit sau putem să găsim soluţii sau remedii pentru a scoate legea din impas?

În final, lucrarea de faţă pledează pentru demararea unui proces de revalorizare a legii şi de reformare a activităţii de legiferare care presupune implicarea tuturor celor trei puteri în stat: Legislativul – este necesar să conştientizeze că declinul legii atrage, în fapt, declinul propriei autorităţi; Executivul – trebuie să fie mai riguros în punerea în executare a legilor, exercitându-şi atribuţiile în limitele consacrate de Constituţie; şi, nu în ultimul rând, Puterea jurisdicţională – trebuie să depună eforturi mai mari pentru o mai bună aplicare a dreptului. De asemenea, indiferent că este vorba despre tehnica sau procedura legislativă, de rolul mecanismelor de control şi de evaluare în elaborarea legii, organismele implicate în activitatea de legiferare trebuie să aibă un deziderat spre care să tindă cel puţin trei aspecte ce se întrepătrund: securitatea juridică a persoanei, simplificarea legislativă şi eficientizarea legislaţiei.”