Ordonanța președințială | Traian Dârjan

Editorul:Procedura ordonantei presedintiale este alcatuita dintr-un ansamblu de norme ce reglementeaza numai unele aspecte specifice ale judecatii, in rest dispozitiile speciale completandu-se cu procedura de drept comun. Tocmai datorita zecilor de cazuri particulare reglementate de Codul de procedura civila, de Codul civil, precum si de unele legi speciale in care isi gaseste aplicarea, ordonanta presedintiala prezinta un interes deosebit, mai ales pentru practicienii dreptului: avocati, consilieri juridici, procurori etc., care au la indemana un instrument suplu, flexibil si eficace, prin care pot obtine, prin intermediul instantei de judecata, luarea rapida a unor masuri in cazuri grabnice care nu sufera amanare, problema timpului scurt in care pot fi ele luate fiind caracteristica principala a ordonantei presedintiale.

Chiar daca masurile ce se iau pe calea ordonantei presedintiale au doar caracter provizoriu, avantajul considerabil al acestei proceduri fata de procedura de drept comun consta in rapiditatea cu care se pot lua pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Dupa ce masura s-a luat rapid si astfel s-a pastrat dreptul, s-a prevenit paguba iminenta ori s-au inlaturat piedicile ivite cu ocazia executarii, persoana interesata eliberata fiind de presiunea timpului, are posibilitatea sa apeleze la calea justitiei comune, cu respectarea tuturor garantiilor procesuale, pentru rezolvarea aceluiasi litigiu pe fond, in mod definitiv.