Editorul: “Cunoasterea Uniunii Europene, a institutiilor sale si a sistemului sau jurisdictional ar trebui sa constituie o preocupare majora a tuturor cetatenilor europeni, pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin statutul si apartenenta lor la marea familie europeana.
Cartea, realizata pe baza unei bibliografii actuale, provenind de la autori straini de prestigiu, se doreste a fi un ghid practic, util si usor de folosit, cu ajutorul caruia oricine sa poata sa isi verifice cunostintele referitoare la Uniunea Europeana si sa isi imbogateasca bagajul de informatii referitoare la aceasta materie.
Lucrarea Dreptul Uniunii Europene este structurata pe doua parti – Partea I, cu cele 300 de intrebari si variantele de raspuns, si Partea a II-a, cu raspunsurile detaliate – si se adreseaza in primul rand studentilor si masteranzilor mei de la Universitatile „Petru Maior” din Targu-Mures si „Ovidius” din Constanta, dar si tuturor celor care au de sustinut un examen de evaluare a cunostintelor in materia Dreptului Uniunii Europene.”