
Palatul de Justiție și sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție – 130 de ani | Nicolae Șt. Noica

Despre: ”Apariția volumului Palatul de Justiție și sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție – 130 de ani nu constituie o surpriză pentru nimeni dintre cei care cunosc pasiunea inginerului constructor Nicolae Noica pentru istoria arhitecturală a Bucureștiului de la sfârșitul secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, dublată de admirația sa, mereu declarată, pentru Casa Regală a României și pentru implicarea acesteia în dezvoltarea țării. Stau mărturie în acest sens cărți precum Ateneul Român și constructorii săi (2016), Palatul Universității din București și personalități din lumea constructorilor (2015), Palatul Patriarhiei. Personalități și semnificații din istoria construcțiilor sale (2008), Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României (2009), Lucrări publice din vremea lui Carol I. Acte de fundare și medalii comemorative (2008), Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand (2015). Nu putea lipsi din lungul șir al monografiilor scrise de constructorul Nicolae Noica interesul pentru Palatul Academiei Române din Calea Victorie, nr. 125. Astfel, în decembrie 2018, lansa chiar în Aula Academiei Române, ca o reverență față de înaltul for al cărui membru de onoare este, volumul Istoria clădirii Academiei Române la 120 de ani.
Cercetător pasionat și răbdător al arhivelor, profesorul Nicolae Noica aduce în monografiile sale nu numai rigoare și exigență în recuperarea unei istorii documentare pe baze științifice, ci și talentul de a reconstitui întreaga atmosferă a unor epoci.”
”Clădirea a cărei poveste este reconstituită în această carte are ea însăși în urmă o întreagă istorie. Această istorie ni se dezvăluie pas cu pas, printre fotografii de epocă și constatări reieșite din documente.” – Ion-Aurel Pop, Președintele Academiei Române
”Clădire cu adevărat iconică, străjuită de statuile Atenției, Vigoarei, Legii, Justiției, Elocinței și Adevărului, Palatul de Justiție rămåne pe mai departe un simbol al unității, coeziunii și rezilienței naționale.” – Judecător Alina-Corina Corbu