„A face o lege nu insemneaza a te izola in biblioteca pentru a scoate norme care sa fie admirabile ca forma, dar care sa n’aiba nici o legatura cu viata insasi. Formele goale, oricat de mestesugite ar fi, raman straine de viata, nu sunt inascute din elementele si con­statarile pe care le-a infaptuit viata. A face o lege inseamna, in ultima si intima analiza, a transforma in forme, insasi viata. Dar pentru ca aceste forme sa fie corespunzatoare cu viata insasi si sa fie o exemplificare a ei, este nevoie ca legiuitorul sa se coboare in forul interior ai acestei vieti, sa-i prinda infatiserile si nuantele si sa le redea aproape nealterate in expresia doveditoare a existentii lor: legea.

Legea, deci, infatiseaza viata unui popor, este expresia caracteristica, a obiceiurilor, a tra­ditiilor si la normelor de conduita ale acelui popor. Este sinteza de unitate sufleteasca si este mai mult decat atat, expresia sufletului unui neam. Este adevarat ca de multe ori legea vine ca sa astearna o forma de viata straina de sufletul unui popor, dar aceasta tendinta ra­mane o pura incercare hibrida, fara nici o legatura cu viata acelui popor. Istoria ne da nume­roase exemple de felul acesta. Cunoastem legi cari au fost alcatuite si aplicate peste forma de viata cu care nu aveau nici o legatura; ele au ramas simple forme goale, in care viata n’a putut sa puna partea sa de contributie.

Intima legatura intre viata si drept, intre lege si fapta pe care aceasta lege o dirigueste, ne duce la concluzia ca unificarea sufleteasca a unui popor trebuie sa-si gaseasca, mai curand sau mai tarziu, expresiunea ei in lege (…)

Dar legea, independent de faptul ca este expresia vietii poporului, are si o influenta, de sus in jos, asupra sufletului si vietii unui popor. Daca viata alcatuind un tot organic creeaza prin forta imanenta a pulsatiilor sale, o forma pe care legiuitorul n’are decat sa o con­state si sa o consacre, nu este mai putin adevarat ca legea impunand prin constrangere o noua forma de viata, reuseste nu ca sa creeze insasi aceasta forma de viata, ci reuseste ca sa creeze obiceiul, care treptat, treptat, se transforma in obisnuinta, se contopeste cu sufletul poporului si reuseste sa reinvieze aceasta forma imprumutata de la lege, ca o forma proprie izvorata din fondul sufletesc al acelui popor. Aceasta evolutie este insa lenta si greoaie. Sufletul popular opune rezistenta de secole pana cand o forma streina sa fie impamantenita si sa fie redata apoi ca o forma nationala.” (Acad. prof. Constantin Hamangiu, Dreptul, legea și viața. În preajma viitorului Cod civil, în „Pandectele Române” 1928)