Editura: „Lucrarea Problematici si particularitati ale dreptului la informatie. Perspectiva nationala si internationala cuprinde o analiza completa si complexa a dreptului la informatie, pornind de la preceptele constitutionale si infraconstitutionale de la nivel intern si conturând, in mod comparat, elementele particulare legale si jurisprudentiale de la nivel international.
Totodata, lucrarea analizeaza mijloacele de limitare si control privind accesul la informatie, categoriile de informatii existente in dreptul intern, conceptul de informare corecta, prin raportare la activitatea autoritatilor publice si a mijloacelor de informare in masa
Cuprinsul lucrarii:
Prezenta monografie este structurata in trei parti principale, fiecare abordând diferite aspecte ale dreptului la informatie. In prima parte, sunt analizate fundamentele constitutionale ale dreptului la informatie in sistemul juridic român, subliniind subiectii acestor drepturi si obligatii, precum si continutul juridic specific. Partea a doua se concentreaza pe mijloacele de limitare si control existente in dreptul românesc, inclusiv procedurile legale si categoriile de informatii reglementate. Partea a treia exploreaza dreptul la informatie in contextul digitalizarii si supranormarii, examinând impactul noilor tehnologii si reglementari asupra acestui drept. Lucrarea include si o sectiune detaliata de concluzii si propunerilor de lege ferenda.
Puncte forte
– Elementele de noutate fata de cercetarile existente in dreptul intern, precizate cu titlu limitativ, sunt reprezentate de examinarea dreptului la informatie in contextul digitalizarii si al supranormarii, de analiza colectarii datelor mobile anonimizate si restrângerea accesului la informatie in contextul pandemiei, precum si de o analiza punctuala a receptarii dreptului la informatie la nivel constitutional international.
– Concluziile lucrarii cuprind propuneri de revizuire constitutionala, fundamentate pe reglementarile privind protectia datelor cu caracter personal, pe necesitatea furnizarii informatiilor cu respectarea dreptului la traducere, pe asigurarea unui echilibru just intre nevoia de a cunoaste si protectia vietii private a persoanelor.
Public tinta
Aceasta lucrare se adreseaza in principal profesionistilor din domeniul juridic, inclusiv avocati, judecatori si procurori, care au nevoie de o intelegere profunda si nuantata a dreptului la informatie. De asemenea, este relevanta pentru studentii si cadrele universitare din facultarile de drept și științe politice, oferind un material didactic comprehensiv și bine structurat.