Teodor Papuc: „Alex Kozinski este un fost judecător federal american de la Curtea de Apel pentru Circuitul al Nouălea, unde a funcționat din 1985 până în 2017. Acesta s-a născut în București, în 23 iulie 1950, și a emigrat cu familia sa la vârsta de 12 ani în Statele Unite ale Americii.
Personalitatea sa nu a trecut neobservată în elita juridică de peste Ocean. Richard Posner, un autor juridic remarcabil, și el fost judecător federal, spunea că Alex Kozinski este unul dintre cei mai buni și mai inteligenți judecători din țară, iar Laurence Tribe, profesorul de drept constituțional de la Harvard University, îl considera una dintre puținele minți cu adevărat interesante din rândul judecătorilor federali.
După ce a ocupat funcția de Președinte al US Court of Federal Claims la doar 32 de ani, Kozinski a fost desemnat, la 35 de ani, în funcția de judecător al Curții de Apel pentru Circuitul al Nouălea de Președintele Ronald Reagan, devenind astfel cel mai tânăr judecător federal american. A fost prezent mereu pe lista numelor de judecători influenți care urmează să ajungă la Curtea Supremă, dacă nominalizarea i-ar reveni unui președinte republican.
Valentin Constantin: „Acest volum conține interviuri luate de Teodor Papuc lui Alex Kozinski, precum și o selecție de opinii judiciare și de articole ale sale. Cititorii vor mai avea ocazia să citească Cazul exploratorilor speologi, un caz imaginat de profesorul Lon Fuller în 1949, reexaminat de șase judecători sau profesori americani recunoscuți, între care și Alex Kozinski.”
Această carte este, nu am dubii, cea mai importantă traducere de carte juridică apărută la noi.
Experiența juridică din volumul lui Alex Kozinski este experiența sistemului nord-american, care este, în mod inevitabil, un sistem juridic mult mai complex decât al nostru, și este experiența unui autor care a fost judecător federal de apel la Circuitul al Nouălea al Statelor Unite. În Statele Unite, spre deosebire de Europa, rolul principal în cristalizarea doctrinei juridice îl au judecătorii federali, și nu profesorii de drept. Iar Alex Kozinski este un autor citit și citat.
Textele antologate de dl Teodor Papuc sunt probele unui stil juridic solid, ale unei inteligențe și profunzimi pe măsură. Lectura volumului nu este facultativă nici pentru judecătorii noștri, poate puțin prea specializați, nici pentru procurori și nici pentru avocații care doresc să vadă cum gândesc judecătorii.”