Aici nu suntem la Onălești | Rodica Constantinovici

Editura: „Dacă vreți să aflați cum se trăiește o nedreptate de către un iubitor al dreptății, vă invităm să cumpărați povestea autobiografică scrisă de una dintre doamnele avocaturii românești, fost judecător, Rodica Constantinovici, disponibilă pe site-ul nostru. Autoarea descrie ultimii 5 ani din viața ei, începând cu arestarea nelegală și expunerea linșajului mediatic, până la confirmarea judiciară a inexistenței vreunei încălcări a legii penale, în contextul extrem de tulbure al societății românești.

Autoarea se detașează în poveste ca martor al propriilor trăiri și urmărește drumul minciunii către adevăr prin cotloanele atât de contorsionate ale sistemului judiciar românesc. Este o lectură intensă, captivantă și plină de învățăminte, care se adresează deopotrivă autorilor și victimelor unor astfel de erori/abuzuri, dar și cititorilor dispuși să afle adevărul altfel decât „pe surse”.”