Drept penal. Partea specială. Vol. I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului | Cristinel Ghigheci

Editorul: ”Cursul de „Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului” acoperă materia de semestrul I din anul trei de studiu, dar nu a fost conceput doar pentru studenţi. Modalitatea schematică de redactare facilitează asimilarea materiei, însă conţinutul este foarte dens, încercând să cuprindă în propoziţii succinte cât mai multe dintre problemele de drept ce fac obiectul testelor de tip grilă.

Programa utilizată ţine cont de tematica examenelor de admitere în magistratură şi în avocatură, iar bibliografia folosită nu s-a limitat doar la autorii actuali consacraţi, ci cuprinde şi lucrări de referinţă mai vechi, începând cu „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, elaborată sub coordonarea profesorului Vintilă Dongoroz.

Având în vedere că studiul dreptului penal presupune cunoaşterea legislaţiei, a doctrinei şi a jurisprudenţei, fiecare infracţiune analizată a fost abordată din această triplă perspectivă, fapt care ajută mai bine la cunoaşterea originii doctrinare sau jurisprudenţiale a soluţiilor propuse. Întrucât cunoaşterea soluţiilor din dreptul comparat contribuie de multe ori la o mai bună înţelegere a dreptului intern, au fost expuse şi soluţiile legislative din Codurile penale german, francez, italian şi spaniol.

Dreptul penal fiind un drept viu, cu multe probleme controversate nerezolvate, cursul prezintă deseori opiniile divergente exprimate în doctrină şi în practica judiciară pe diferite aspecte, lăsând deschisă dezbaterea asupra acestora. Având convingerea că cele mai bune soluţii la chestiunile controversate sau a celor care doar în aparenţă au fost clarificate nu pot fi obţinute decât în urma dezbaterilor, considerăm că un curs de drept îşi atinge ţinta dacă poate fi un suport pentru acestea.”