Editorul: ”Industria farmaceutica a reprezentat intotdeauna un teren fertil pentru litigii, fapt determinat de motive precum costurile ridicate necesare descoperirii si dezvoltarii unui medicament, completate de beneficiile generate de lansarea pe piata a unui medicament inovator. Dintre cauzele frecvente ale litigiilor rezultate din comertul international cu produse farmaceutice, pot fi mentionate nerespectarea clauzelor contractuale in care sunt implicate societatile farmaceutice, neintelegerile aparute in activitatea de cercetare-dezvoltare sau in studiile clinice ale medicamentelor, incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, incalcarea clauzei de exclusivitate si altele.
Avand in vedere contextul international in care se desfasoara comertul cu produse farmaceutice, precum si complexitatea juridica a contractelor ce guverneaza aceste operatiuni, in monografia Solutionarea litigiilor referitoare la contractele de comert international cu produse farmaceutice sunt prezentate in detaliu aspectele privind modalitatile de solutionare si de gestionare a litigiilor rezultate din asemenea acorduri.
Lucrarea Solutionarea litigiilor referitoare la contractele de comert international cu produse farmaceutice cuprinde o parte introductiva si trei capitole destinate analizei celor trei categorii principale de mijloace de solutionare a litigiilor – mijloacele amiabile de solutionare, arbitrajul si procedura din fata instantelor statale – si se finalizeaza cu concluziile la care autorul a ajuns si cu cateva propuneri de imbunatatire a abordarii acestor probleme. Continutul cartii este organizat intr-o maniera logica si simetrica in abordarea celor trei moduri de solutionare a litigiilor, reliefand in fiecare situatie procedura de solutionare, avantajele si dezavantajele utilizarii lor, clauzele standard de alegere a modului de solutionare a litigiilor utilizate in comertul international cu produse farmaceutice.
Prin tematica abordata si prin metodologia de cercetare utilizata, explorand un domeniu putin analizat pana in prezent in mediul juridic din Romania, cartea Solutionarea litigiilor referitoare la contractele de comert international cu produse farmaceutice poate prezenta interes atat pentru profesionisti (producatori, distribuitori si autoritatile din domeniul farmaceutic), dar si pentru consumatori, deopotriva implicati in operatiunile de comert international cu produse farmaceutice.”