Autorul: ”Succesiunea in timp a legilor penale desemneaza un fenomen juridico-penal de o importanta teoretica crescanda, dar si cu multiple consecinte practice. Dovada o reprezinta dificultatile de a distinge intre ipotezele de dezincriminare (art. 4 C.pen. in vigoare) si situatiile de aplicare a principiului lex mitior [art. 5, art. 6 si, eventual, art. 7 alin. (1) C.pen. in vigoare].

Lucrarea cuprinde o sistematizare a teoriilor si a criteriilor utilizate pentru a desprinde existenta succesiunii in timp de legi penale, dar si a metodelor si criteriilor pentru a asigura incidenta principiului aplicarii legii penale mai favorabile.

Lucrarea ofera o perspectiva actuala a dreptului penal intertemporal intr-un registru consistent de drept comparat, cu o atentie deosebita acordata legislatiei, doctrinei si jurisprudentei italiene, unde notiunea de lege penala mai favorabila este ilustrata de numeroase lucrari, mai vechi sau mai noi.

Timpul se regaseste in fizionomia foarte multor concepte si categorii ale dreptului penal: el da consistenta prescriptiei sau consumarii prelungite a infractiunii continue permanente ori continuate. Daca interventiile interpretative ale judecatorului penduleaza inevitabil intre abstract si concret, „spirala” timpului in coordonatele succesiune-durata ne arata ca legile penale traiesc limitat, iar „momentul stafetei” dintre legi, in care continuitatea se transforma in discontinuitate, nu este intotdeauna usor de surprins, intrucat, de fapt, nu exista un singur moment.”